Contextul necesitații unei reglementari generale a teoriei impreviziunii in materia contractelor de credit incheiate intre consumatori si profesionisti

Contextul necesitații unei reglementari generale a teoriei impreviziunii in materia contractelor de credit incheiate intre consumatori si profesionisti

Legea darii in plata si mai apoi teoria impreviziunii definita ca urmare a adoptarii Legii 77/2016 este o expresie a contextului economic si social, consecinta a gravei crize economice ivite la finele primei decade a anilor 2000.

Legea darii in plata, intrata in vigoare in Romania in anul 2016,  este a doua de acest tip in Uniunea Europeana, o astfel de lege fiind in vigoare in Spania inca din anul 2012.

Legea se adreseaza portofoliului de credite existent precum si contractelor de credit ce se vor incheia ulterior intrarii in vigoare a legii 77/2016, dar aceasta se adreseaza in mod deosebit contractelor de credit incheiate in ”anii de glorie” ai sistemului bancar, pre-criza, 2006-2008, contracte de adeziune, pre formulate, asupra carora consumatorul nu a avut nicio putere de intervenție, contracte de credit incheiate in marea lor majoritate in alte monede decât acelea in care isi realizau imprumutații veniturile, incheiate in scopul achiziției unui imobil având destinația de locuința sau garantate cu un imobil având destinația de locuința, a caror valoare a fost (supra) evaluata, chiar de catre creditor. 

Institutiile Uniunii Europene precum si importante organizatii de protectie a consumatorilor, nu numai ca nu au contestat posibilitatea Statelor Membre de a adopta un asemenea act normativ, ci chiar au sustinut aceasta initiativa.

Spre exemplu, Monique Goyens, Presedinta BEUC (Bureau Européen des Unions de Consommateurs) a precizat intr-o scrisoare deschisa adresata Presedintelui României - Dl. Klaus Werner Iohannis, ca aceasta lege nu incalca normele de drept Europene, facând referire la Rezoluția Parlamentului European din data de 08.10.2016, anterior adoptarii Legii 77/2016.

Prin Rezoluția adoptata de Parlamentul European la data de 08.10.2015 (referitoare la legislația privind creditele ipotecare si la instrumentele financiare riscante in Spania (pe baza petițiilor primite) Parlamentul European a adoptat, printre altele, urmatoarele recomandari:

”7. invita Comisia sa inițieze un proces de elaborare a unor acte legislative pentru armonizarea condițiilor contractelor de credit ipotecar si a procedurilor de achitare a datoriilor, cu scopul de a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor in UE, si sa prevada posibilitatea introducerii principiului „datio in solutum” in toate statele membre;

8. invita Comisia sa impartaseasca bunele practici privind aplicarea in unele state membre a principiului „datio in solutum” si sa evalueze impactul sau asupra consumatorilor si a intreprinderilor; ”

Premisele adoptarii acestei recomandari, identificare de Parlamentul European, au fost urmatoarele:

-  numarul mare de credite neperformante acordate in perioada pre-criza si numarul tot mai mare de executari silite in curs

- impactul crizei care a agravat situația familiilor evacuate din locuințele lor, care sunt nevoite sa isi achite in continuare datoriile aferente imprumutului ipotecar si dobânzile tot mai mari care decurg din acesta; 

- identificarea de catre instanțele naționale si europene a numeroase clauze si practici abuzive recurente in sectorul ipotecar 

- informarea neadecata a consumatorilor de catre banci cu privire la amploarea riscurilor asociate investițiilor propuse, in aceste cazuri bancile neefectuand un test de adecvare pentru a stabili daca clienții au cunostințele corespunzatoare pentru a ințelege riscurile financiare pe care si le asumau; 

In considerentele Directivei 2014/17/UE  se arata de asemenea ca „…(3)Criza financiara a aratat ca un comportament iresponsabil al participanților la piața poate compromite bazele sistemului financiar, ceea ce duce la pierderea increderii tuturor parților, in special a consumatorilor, si poate avea consecințe sociale si economice grave. Numerosi consumatori si-au pierdut increderea in sectorul financiar, iar unii imprumutați s-au aflat in situația de a nu-si mai putea rambursa imprumuturile, astfel ca numarul cazurilor de neplata si de executari silite a crescut. Drept urmare, grupul G20 a solicitat Consiliului pentru Stabilitate Financiara sa stabileasca principii pentru standarde solide de subscriere in ceea ce priveste bunurile imobile rezidențiale…(4) S-au identificat o serie de probleme pe piețele ipotecare din Uniune legate de practicile iresponsabile de imprumut si de posibilitațile participanților la piața, inclusiv ale intermediarilor de credite si ale instituțiilor non-bancare de a avea un comportament iresponsabil. Printre acestea se numara probleme legate de credite intr-o moneda straina, pe care consumatorii le-au contractat in acea moneda pentru a profita de rata dobânzii avantajoasa oferita, insa fara sa dețina informații adecvate despre riscul ratei de schimb valutar pe care il implica aceste imprumuturi sau o ințelegere a acestuia. Respectivele probleme sunt determinate de deficiențele pieței si ale reglementarilor, dar si de alți factori, de exemplu climatul economic general si nivelul scazut de cultura financiara . 

Toate aceste chestiuni, constatate si de legiuitorul român au condus la adoptarea Legii 77/2016.

Sesizata cu controlul de constitutionalitate al actului normativ (evident, la solicitarea sectorului bancar) la punctul 94 din Decizia Curții Constituțioanle nr. 623/2016, contextul economic si social constituie baza de la care instanța de contencios constituțional isi incepe analiza si statueaza urmatoarele:

”94. Examinând Legea nr. 77/2016, Curtea constata ca aceasta are drept obiect reglementarea acelor situaţii aparute in urma crizei economice din cauza careia debitorii nu au mai fost capabili sa işi execute obligaţiile asumate prin contractele de credit. Astfel, potrivit Expunerii de motive a legii, adoptarea acesteia a fost determinata de ideea de echitate şi imparţirea riscurilor contractuale in executarea contractului de credit. Prin urmare, principala problema care se ridica este aceea a concilierii principiului pacta sunt servanda cu prevederile legii criticate.”

Asa cum a reținut Curtea Constituționala in Decizia 565/2017, punctul 105, reglementarea aplicarii impreviziunii in materia Contractelor de credit incheiate intre consumatori si profesionisti, urmareste un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia in situaţia de a plati SUME DE BANI corespunzatoare contractului de credit, in condiţiile in care se invoca impreviziunea intemeiata pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmarit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin inlaturarea pericolului ruinei sale iminente.

De altfel, in jurisprudența constanta a Curții Constituționale a României, in aceasta materie, slabiciunea consumatorului in raport de profesionistul creditor a fost subliniata de nenumarate ori:  ”in acest fel, legiuitorul a pus la indemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul caruia echilibreaza poziţia economica net inferioara a consumatorului in raport cu profesionistul in condiţiile intervenirii impreviziunii” (punctul 50 din Decizia 701/2017)

Aceste considerente ale legiuitorului european dar si ale instanței de contencios constituționale creeaza contextul existentei constitutionale a Legii darii in plata dar si a analizei impreviziunii contractuale, context in care instanța judecatoreasca trebuie sa isi realizeze analiza, coroborand aceste elemente cu principiile bunei credințe si a echitații. 

Abalizand cele de mai sus prin prisma initiativelor europene dar si a interpretarii constitutionale, intervenția legiuitorului a fost proporționala, legitima si necesara in contextul in care:

- de la momentul de glorie al creditarii cetațenii români au ”beneficiat” doar de o lipsa reala de protecție si de inexistența unor alte masuri de coerciție de natura a obliga creditorii la restabilirea echilibrului contractual prin revizuirea condițiilor aplicabile contractului (ca de exemplu reglementari ale autoritații de supraveghere care sa permita conversia creditelor acordate in valuta straina, reglementari ce au aparut in anul 2015, la mai bine de 5 ani de la data producerii riscului supraadaugat prin modificarea Regulamentului BNR 17/2012);

- consumatorii nu au fost informați in mod adecvat de catre instituțiile de credit cu privire la riscurile asociate creditului ipotecar si intrucât in aceste cazuri, bancile nu au ținut cont daca clienții au cunostințele corespunzatoare pentru a ințelege riscurile financiare pe care si le-au asumat 

- impactul crizei a afectat situația financiara a cetațenilor români, situație ce a fost dublata de cresterea costurilor creditului (cresterea cursului valutar, majorarea unilaterala a dobânzilor,  lipsa soluțiilor reale de usurare a poverii suportate), acestia fiind nevoiți sa isi achite in continuare datoriile aferente imprumutului ipotecar la un cost mult mai mare fața de cel la care au contractat (si pe care nu la-u asumat sau anticipat) si neavând posibilitatea de a rambursa anticipat imprumutul datorita devalorizarii garanției ipotecare, independent de voința acestora.

O a doua ratiune care a stat la baza adoptarii acestei legi, este constatarea de catre legiuitor a suportarii tuturor riscurilor contractului de catre imprumutat, inclusiv cel al devalorizarii garanției. 

in acest context, regula care se aplica creditelor ipotecare / garantate cu ipoteca care intra sub incidența acestei legi, este aceea ca, valoarea ipotecii este semnificativ mai mica decât valoarea creanței fața de momentul acordarii contractului. Aceste bunuri au fost evaluate de catre creditorii ipotecari”diligenți” la data acordarii facilitații de credit, prin evaluatori agreați, garanția reprezentând cel puțin 115% din valoarea finanțata. La aceasta data, foarte puține din garanțiile ipotecare sunt evaluate la mai mult de 50 % din valoarea creditului, si nu din cauza imprumutaților ci a condițiilor economice deteriorate, fenomene macro-economice pe care consumatorii nu le pot controla, influența si mai ales pe care nu le puteau prevedea.

Este evident ca, consumatorul, la data acordarii creditului, a avut in vedere ca in situația apariției unui eveniment de natura a nu ii mai permite plata, ca valoarea comunicata de banca a imobilului ipotecat va acoperi valoarea datoriei si ca nu va ajunge in situația de a-i fi urmarite bunurile si veniturile pentru tot restul vieții.

In ceea ce priveste creditele in franci elvețieni, intalnim toata gama de riscuri contractuale ce se manifesta in contra intereselor debitorlilor consumatori. Risucl valutar inerent s-a transformat intr-unul supraadaugat, costurile au crescut ca efect al inserarii unor clauze abuzive iar valoarea bunurilor ipotecate a scazut dramatic. 

”Criza CHF” a atins punctul culminant in luna ianuarie a anului 2015 când, intr-un interval de doar câteva ore, valoarea unui franc elveţian a sarit de la 3,7 lei la 4,3 lei.

 Şocul valutar i-a afectat din plin pe românii cu credite in aceasta moneda, care in 8 ani au ajuns la o valoare a creditului cu cel putin 40% mai mare si in general la o rata dublata in echivalent lei. Spunem punctul culminant, deoarece evoluția monedei CHF de la data acordarii creditelor si pâna in prezent, a fost constant ascendenta, CHF apreciându-se cu peste 100 % fața de momentul acordarii creditelor in anii 2007-2008, cursul la care s-au contractat inițial acestea situându-se in general intre 1,8 RON/1 CHF si 2,4 RON/1 CHF. 

Spre exemplificare, intr-un caz,  imprumutații au contractat un credit in valoare de 171.360 CHF echivalentul a 407.000 lei sau 109.000 de EUR. La aceasta data, dupa 8 ani de plata, imprumutații datoreaza echivalentul a aprox. 647.000 lei sau aprox. 150,000 EUR, adica cu aprox. 40% mai mult decât au contractat (!!).

La toate acestea s-a adaugat indiferența cu care creditorii isi trateaza de multe ori clienții, neindetificarea unor solutii de adaptare reala a contractului de credit, emiterea unor raspunsuri standard la solicitarile clienților sau  prin refuzul de eliberare de copii dupa contracte, scadențare, etc. ori de perceperea de costuri foarte mari pentru aceasta.

Astfel, s-a ajuns in situația ingrata ca, de multe ori, relația dintre Banca si debitor sa se mute de la ghiseu in fața instanței de judecata, ceea ce a presupus costuri mari si perioade indelungate de asteptare a unei soluții favorabile. 

Toate aceste elemente au avut repercusiuni grave asupra imprumutaţilor, de multe ori iremediabile, in ceea ce priveşte posibilitatea de indeplinire a obligaţiilor de plata a ratelor lunare, acesti fiind pusi in imposibilitatea de executare a contractelor incheiate.

Astfel, condiţiile existente la momentul acordarii creditului s-au modificat fundamental astfel ca in prezent debitorii sunt obligaţi la prestaţii vadit disproporţionate faţa de cele in considerarea carora s-a manifestat voinţa de a contracta. Legea darii in plata a fost adoptata in scopul restabilirii unui echilibru contractual si ofera o imprumutaților care nu beneficiaza de alte soluții amiabile sau legislative, dând posibilitatea instantei de a reechilibra riscurile prin adaptarea contractului sau de a stinge datoria izvorâta din Contractul de credit prin transferul dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat. 

in consecința, contextul juridic, economic si social care a impus necesitatea adoptarii acestei legi, este deosebit de important si constituie baza teoriei impreviziunii astfel cum aceasta a fost configurata prin Deciziile Curții Constituționale a României, acesta definind criza contractului si implicit riscul supraadaugat, determinând condițiile de aplicare si finalitatea pe care a urmarit-o legiuitorul precum si mijloacele folosite in atingerea acestui scop.