Legea nr. 77/2016 este un act normativ ce a generat multiple controverse ca urmare a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională pe marginea sa, în special în interpretarea condițiilor obiective și subiective ale teoriei impreviziunii.
După aproape trei ani de la intrarea sa în vigoare, după numeroase decizii ale instanței de contencios constituțional și o varietate de soluții judecătorești, Legea nr. 77/2016 aduce în atenția noastră o nouă instituție de drept – punerea părților în situația anterioară comunicării notificării de dare în plată.
Mare parte a litigiilor grefate pe Legea nr. 77/2016 inițiate în anul 2016 au fost soluționate definitiv în decursul acestui an, fiind parcurse trei faze procesuale (fond, apel și recurs), iar în cazurile soluționate nefavorabil consumatorilor s-a ajuns în ipoteza punerii părților în situația anterioară depunerii notificării de dare în plată.
Dispozițiile legale sună în felul următor „În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.” (art. 7 alin. (5) din Legea 77/2016), fără a detalia modul în care va opera punerea în situația anterioară.
Deși la prima vedere norma legală pare suficient de clară, în practică au apărut deja mai multe interpretări, printre care s-au conturat următoarele:
- Pe de o parte, debitorii-consumatori au intepretat textul legal antemenționat în sensul reluării executării convenției de credit de la momentul la care a intervenit suspendarea executării plăților (data comunicării notificării de dare in plată) – ceea ce presupune reluarea excutării creditelor prin raportare la soldul existent la acea data și reluarea plății ratelor lunare începând cu scadența următoarei rate (rata lunară ce ar fi devenit scadentă după transmiterea notificării de dare în plată), fără a fi calculate ratele ce ar fi devenit scadente pe durata suspendării de drept a executării contractelor (durata soluționării definitive a contestatiei).
- Pe de altă parte, creditorii-profesionisti au intepretat textul legal în sensul reluării executării Convenției de credit de la momentul la care a fost soluționată definitiv contestația formulate în temeiul art. 7 din Lege – ceea ce presupune reluarea excutării creditelor prin raportare la soldul ce ar fi fost inregistrat la acea data (in masura in care nu ar fi intervenit suspendarea executării), fiind calculate si solicitate la plata global ratele ce ar fi devenit scadente pe durata suspendării de drept a executării contractelor (durata soluționării definitive a contestatiei).
Această chestiune prezintă o importanță practică deosebită pentru debitori, întrucât în măsura în care Băncile creditoare intepretează punerea părților in situația anterioară în modalitatea arătată mai sus, debitorilor li se cere să achite toate ratele ce ar fi devenit scadente pe durata suspendării de drept (durata solutionării definitive a litigiilor).
Astfel, după pierderea proceselor, debitorii se regăsesc într-o situație și mai dificilă decât cea inițială, întrucât li se cere să platească sume globale considerabile (mii și zeci de mii de CHF), fără a li se acorda posibilitatea eșalonării acestora – împrejurare ce atrage inclusiv posibilitatea declarării scandenței anticipate a întregului credit, iar pe cale de consecință devine iminentă demararea executării silite.
Se creează astfel o nouă sancțiune pentru acei debitori ce au încercat să acceseze prevederile Legii nr. 77/2016 și să gasească un remediu pentri impasul în care se regăseau – scopul fiind descurajarea debitorilor să mai acceseze acest act normativ.
Prin punerea părților in situatia anterioară în modalitatea promovată de insituțiile bancare, se ajunge la un nonsens juridic – un act normativ de protecție al consumatorilor (Legea 77/2016) prejudiciază consumatorii și lezează drepturile acestora, in loc să amelioreze situația de dificultate financiară o agravează.
Mecanismul de punere în situația anterioară creat de instituțiile de credit nu încalcă doar scopul Legii 77/2016, ci acesta ignoră și efectul suspensiv pe care il produce transmiterea notificării de dare în plată (art. 7 alin. 4 din Legea 77/2014) – suspendare ce intervine de drept, si nu la solicitarea debitorilor.
Pentru a preveni crearea unei noi practici nefavorabile consumatorilor este din nou necesară intervenția instanțelor de judecată, pentru a lămuri și clarifica hotărârile judecătorești asupra modalității în care opereaza punerea în situația anterioară a părților.
De asemenea, este necesar ca debitorii să acționeze din timp pentru a preîntâmpina eventuala declarare a scadenței anticipate a creditelor si agravarea situației contractuale.
Credem cu tărie că punerea în situația anterioară înseamnă exact ceea ce indică și sintagma: aducerea contractului de credit la stadiul în care acesta era anterior operării supendării de drept a plăților, respectiv anterior comunicării notificării de dare în plată, fără a se solicita alte sume pretins scadente (ratele de pe durata suspendării de drept), sens în care Cabinetul nostru vă stă la dispoziție pentru clarificarea acestor chestiuni.