Articolul 147 din Constituție recunoaște un caracter general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, fiind în fapt decizii de interpretare (oficială) ce fac corp comun cu norma legala căreia îi sunt atașate. Forta juridica obligatorie a considerentelor deciziilor instantei de contencios este reafirmata si prin art. 31 din Legea 47/1992 rep. privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Se impune a începe în primul rând, cu o analiză a efectelor deciziilor Curții Constituționale pronunțate ca urmare a analizării cererilor de sesizare cu privire la constituționalitatea sau neconstituționalitatea unei prevederi dintr-un act normativ (ipoteza Deciziei 415/2018) sau deciziile dispuse in controlul de constitutionalitate realizat asupra unui proiect legislativ, anterior promulgarii sale (ipoteza Decizie 731/2019).

Nici art. 147 din Constituție, nici art. 31 din Legea 47/1992 rep.si nici jurisprudenta instantei de contencios constitutional nu diferentiaza asupra obligativitatii considerentelor deciziilor Curtii Constitutionale in raport de imprejurarea ca deciziile astfel pronuntate au vizat (i) neconstituționalitatea unei prevederi dintr-un act normativ in vigoare sau (ii) controlul de constitutionalitate realizat asupra unui proiect legislativ, anterior promulgarii sale – caracterul obligatoriu insotind considerentele ambelor tipuri de decizii.

In doctrina si practica instantelor, s-a cristalizat insa categoria deciziilor interpretative sau intermediare, denumite în doctrină şi decizii cu rezervă de interpretare, respectiv acele decizii prin intermediul carora Curtea Constitutionala a respins sesizarea ca inadmisbila. Doar in privinta acestor decizii ale instantei de contencios constitutional se poate discuta despre o atenuare a caracterului obligatoriu al considerentelor pe care se fundamenteaza solutia, urmand ca instantele de judecata sa se raporteze cu precautie la considerentele acestor decizii.

Prin raportare la cele doua decizii invocate, Deciziile nr. 415/2018[1] si nr. 731/2019[2]¸aratam ca niciuna din ele nu a vizat respingerea sesizarilor ca inadmisbile, cu mentiunea ca in privinta Deciziei 415/2018, considerentele de care intelegem sa ne prevalam (parag. 30-35) fundamenteaza solutia de respingere a sesizarii ca neintemeiata si nu vizeaza acele aspecte ce au fost respinse ca inadmisbile.

Deoarece Decizia CCR 731/2019 a fost pronuntata si publicata in Monitorul Oficial ulterior solutionarii (in fond sau apel) a majoritatii cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti avand ca obiect darea in plata si/sau ulterior exercitarii caii de atac a recursului, se impun urmatoarele precizari asupra efectelor pe care aceasta decizie le va produce in cauzele pendinte.

Practica judiciara nu a fost constanta in stabilirea modalitatii in care produc efecte pentru viitor deciziile Curtii Consititutionale. Apreciem ca prin recenta Decizie CCR nr. 454/2018[3], aceasa chestiune a fost transata, fiind retinut:

„61. Or, art. 147 alin. (4) din Constituție este, în privința normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancționatoriu. Prin urmare, în interpretarea acestui text constituțional raportat la normele de procedură civilă, Curtea constată că acesta se aplică atât situațiilor pendinte, cât și celor ce se vor naște în viitor, sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituție neputând fi condiționată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017. Mai mult, Curtea reține că, în mod constant, în practica sa jurisdicțională precizează efectele de ordin constituțional ale deciziilor sale (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr.223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 52), sens în care în paragraful 32 al Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a stabilit, în mod expres, efectele de ordin constituțional ale acesteia asupra cauzelor pendinte. Având în vedere dimensiunea constituțională a demersului instanței constituționale, rezultă că instanțele judecătorești nu pot înlătura efectele deciziei Curții Constituționale expres indicate în corpul acesteia, pentru că ar încălca sfera exclusivă de competență a Curții Constituționale, revenindu-le în schimb obligația de a le aplica în mod corespunzător în cauzele cu care sunt învestite.

  1. În consecință, Curtea reține că, în urma pronunțării și publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, în privința art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”, pentru că neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curții s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunțată după publicarea deciziei. Art. 27 din Cod constituie o normă de procedură de natură legală și nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituție. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalența unei norme legale față de una de rang constituțional și s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat și general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. Or, într-un stat de drept toate autoritățile publice, atât în aplicarea, cât și în interpretarea normelor infraconstituționale, trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale din moment ce acestea materializează și explicitează exigențele Constituției.”

Aceeasi concluzie se desprinde si din considerentele Deciziei CCR nr. 223/2012: „Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii şi casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, în această ultimă ipoteză, decizia pronunţată de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă.”

Deosebit de relevant este paragraful 52 din Decizia nr. 51/2016 care arată că: „Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, (par.28)].[…]”.

Pe cale de consecinta, chiar daca Decizia CCR 731/2019 a fost publicata in Monitorul Oficial ulterior pronuntarii hotararii recurate avand in vedere ca ne aflam in ipoteza unei cauze pendinte / aflata pe rolul instantei de judecata, aceasta decizie este obligatorie pentru instanta de judecata si urmeaza a fi avuta in vedere la solutionarea caii de atac.

In concluzie, cei care au dosare avand ca obiect Legea 77/2016 in curs de solutionare pot solicita instantel de judecata, in scris, sa aiba in vedere Deciziile CCR nr. 415/2018 și nr. 731/2019 la pronuntarea unei decizii, considerentele acestora fiind obligatorii pentru instanta de judecata.

[1] Curtea a dispus: „1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 teza întâi, art. 8 alin. (5) și art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN – S.A. din București în Dosarul nr. 13.677/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași parte în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 6 și art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.”

[2] Curtea a dispus: „1. Admite obiecția de neconstituționalitate formulată și constată că dispozițiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (11)], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) și (4)], pct. 6 [cu referire la art. 7 alin. (11)], pct. 8 [cu referire la art. 7 alin. (51)] și pct. 9 [cu referire la art. 8 alin. (5) teza a doua] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt neconstituționale. 2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (13)] și pct. 7 [cu referire la art. 7 alin. (4)] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.”

[3] Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 37 [cu referire la art. 402 din Codul de procedură civilă] și pct. 58 [cu referire la art. 497 din Codul de procedură civilă], precum și art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] și pct. 4 [cu referire la art. XVIII1 din Legea nr. 2/2013] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Publicată în Monitorul Oficial nr. 836 din 01.10.2018

 

Specialistii din cabinetul nostru va stau la dispozitie la urmatoarele coordinate:

telefon: 0374639155

email: office@bsav.ro

adresa: Bulevardul Pache Protopopescu 31, Bucuresti